Bun venit în „Oraşul nostru”

O seară perfectă pentru a scrie ceva ( sper) frumos! E vacanţă, seară, linişte, lapoviţa se transformă încet, încet în zăpadă, iar micuţii fulgi de nea au început să acopere oraşul.

Apropo de „oraş”. Din cauza sesiunii de examen nu am avut timp să scriu despre o piesă de teatru la care am fost, care mi-a fost recomandată şi despre care am pomenit în postarea „Îmi dau cuvântul” şi sincer am rămas doar cu amintiri plăcute.

„Oraşul nostru” se numeşte de Thornton Wilder. Regia artistică îi aparţine lui Ion-Ardeal Ieremia iar în distribuţie întâlnim actori ai Teatrului Naţional Timişoara precum Romeo Ioan, Adrian Jivan sau Ana Maria Cojocaru dar şi pe baritonul Operei Naţionale, Cristian Rudic, într-un rol unde de data aceasta nu-l veţi vedea cântând. 🙂 Nu voi povesti acţiunea pentru că vreau să vă las pe voi să mergeţi să o descoperiţi, dar o să încerc să vă stârnesc curiozitatea.

În primul rând imaginaţia vă este stimulată pe tot parcurul piesei. Decorul este foarte simplu şi multe lucruri trebuie să vi le imaginaţi. Acţiunile din cele două case, de exemplu când doamna Gibbs şi doamna Webb pregătesc micul dejun, sau atunci când una dintre ele se arde cu laptele care dă în foc, trebuie să vedeţi cu ochii minţii laptele care dă în foc şi arsura dânsei. Sau atunci când cele două se aşează pe bancă şi încep să povestească despre vacanţe în timp ce curăţă fasolea ( sper că nu am greşit leguma).

În timp ce ne este prezentată viaţa de zi cu zi a oraşului – de exemplu lăptarul cu Betsy cea bătrână – avem parte şi de o poveste de iubire tinerească ce trece prin toate etapele vieţii, dar şi frământările familiilor acestora.

Faremecul ( zic eu) întregului spectacol este dat de un anumit personaj – “Regizorul” – care ne introduce în atmosfera oraşul Grover’s Corners şi în viaţa locuitoriilor acestuia este cel care face puntea de legătură dintre public şi scenă. Rolul îi este încredinţat carismaticului, Cristian Rudic care de data aceasta nu-l veţi vedea cântând nici măcar o notă muzicală aşa cum suntem obişnuiţi să-l vedem la Operă, dar îl veţi putea admira în calitate de povestitor-şi vă garantez că nu o să regretaţi :D. Dacă tot am pomenit de acea legătură, trebuie să specific că un alt lucru ce mi-a plăcut enorm este faptul că acea distanţă dintre lumea de pe scenă şi lumea din faţa scenei nu există. Poate şi din faptul că se joacă în Sala 2 a Teatrului, dar şi „Regizorul” rupe acea distanţă. P.S – actorii sunt pe scenă şi îi puteţi vedea şi ei pe voi actunci când intraţi în sală! Dar şşşşşşt…asta nu o ştiţi de la mine ;P

Trebuie să specific că am văzut spectacolul în 25.01.2015, dar din cauza sesiunii de examen …hmmm…nu prea am avut timp să scriu. Dar mă bucur în sfârşit că am apucat să spun câteva vorbe despre această piesă. Sincer când am primit recomandarea mi-a fost  un pic frică pentru că nu ştiam la ce să mă aştept ( eu fiind o admiratoare declarată a Operei şi am cam chiulit în ultimul timp de la Teatru), dar după ce am plecat din aceată instituţie culturală am declarat că momentan este piesa mea favorită. De abia aştept să o revăd!

Vă recomand din toată inima să mergeţi să o vizionaţi chiar dacă nu sunteţi foarte pasionaţi de teatru. 🙂
Vreau sa transmit si un Multumesc colegului si bunului meu prieten Alexandru Virgil Stoica! Știe el pt ce ;)!
 VĂ MULŢUMESC ŞI VĂ MAI AŞTEPT! 🙂