GRECIA-eterna mea fascinaţie

Fascinaţie moştenită de la tata! „Iliada” şi „Odiseea” sunt singurele cărţi citite de două ori -fiecare! 

Huh, cred că vă întrebaţi ce m-a apucat cu Grecia. Am primit două melodii pe greacă şi am intrat într-o melancolie.

O melancolie ce m-a dus într-o lume de care am fost fermecată încă de mică copilă. O lume prezentată de tata. El este cel care cunoaşte legendele, zeii, istoria Greciei. Este cel care mi-a povestit când eram mică legende cu zeiţe frumoase şi zei sau eroi cutajoşi care aveau care mai de care aventuri care te ţineau cu sufletul la gură şi monştri cu cap de şarpe. Crescând am început să cercetez – cu o curiozitate din ce în ce mai mare – singură aceste legende-poveşti şi vroiam mai mult. Aşa că atunci când istoria şi-a făcut loc în inima mea, logic că am început să caut şi istoria tărâmului elen. Şi aşa am trecut de la eroii din legende şi poveşti la eroi adevăraţi cu aventuri istorice :). Toate acestea le găsiţi în „Legendele Olimpului” şi nu numai.

filopappos-hill-athens-greece-1280x800

Trecând anii am avansat şi mai mult şi i-am descoperit pe oamenii măreţi ai Eladei şi cu lucrările lor, cu epopeele lor cu arta lor. Adică l-am descoperit pe Homer cu ale sale „Iliada” şi „Odiseea” care trebuie să recunosc că sunt singurele cărţi citite de la cap la coadă de doua ori -fiecare.

Cum să nu fiu faşcinată de ţara care ne-a dat arta numită -teatru 🙂 – 

download (1)

După am descoperit limba lor. O limbă unică care atunci când o aud mă gandesc la ţinuturile scăldate de soare şi înconjurate de marea albastră, curată  şi lină. FACT-Ştiaţi că limba greacă este una din singurele limbi antice care se mai vorbeşte şi astăzi fără a fi transformată sau modificată sau care să se formeze precum de exemplu limba română?. A nu se confunda cu faptul că există şi o limbă greacă veche. Aceasta nu este originala de pe vremea lui Herodot.  Să nu mai spun că literele lor sunt foarte interesante de studiat.

Să nu uităm de ştiinţele şi descoperirile din diferite domenii oferite de ei marii învăţaţi greci, şi de toate monumentele superbe.

Gândul îmi fuge pe o plajă cu nisipul fin unde în zare este marea de un albastru cristalin iar în spate se află casele albe sau ceva care a străbătut timpul şi a ajuns din antichitate până în zilele noastre.

o-GREECE-FLAG-facebook

Cum să nu te îndrăgosteşti de ţara lui Zeus şi al Afroditei, de toate bogăţiile şi frumuseţile ei, de toată moştenirea lăsată.

VĂ MULŢUMESC ŞI VĂ MAI AŞTEPT! 🙂

acestea sunt cele două melodii despre care am pomenit la început – enjoy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s